Sugestii privind prevenirea si combaterea Sindromului Adeno-Coli - Dr. Catalin Tudoran
13:04, Vineri, 18.07.2014
Sugestii privind prevenirea si combaterea Sindromului Adeno-Coli
În acest an, 2014, tineretul multor crescători de porumbei a fost afectat de asa-zisul SINDROM ADENO-COLI, o asociatie dintre un Adenovirus si bacteria Escherichia coli.
Simptomele sunt bine-cunoscute: apatie, sete exagerată, anorexie, vomă si diaree apoasă (produsă de adenovirusul de tip 1) sau distrugerea masivă a ficatului (produsă de adenovirusul de tip 2, în special la adulti).Apare rapid o deshidratare excesivă si în maxim 2 zile tot efectivul de tineret este afectat.
Dacă păsările ar fi afectate doar de Adenovirus, recuperarea s-ar face rapid, în aproximativ 7-8 zile. Din păcate, în marea majoritate a cazurilor, infectia primară cu Adenovirus se complică cu bacteria E.coli, germen ubicuitar si oportunist, care agravează tabloul clinic, penetrând peretele intestinal si provocând o stare septicemică, care va duce implicit la moarte.
Încă NU EXISTĂ un vaccin comercial eficace disponibil pe piată pentru tratarea acestei boli. Utilizarea vaccinurilor EDS76 (boală virală a găinilor produsă de adenovirusul de tip 3) nu are niciun efect protector asupra porumbeilor afectati de Adenovirusul de tip 1.
Sugestii pentru combaterea si controlul Sindromului Adeno-Coli
- Evitati stresul (de orice fel)
- Asigurati o igienă riguroasă a volierelor; periodic dezinfectati cu XLHerbs (dezinfectant pe bază de plante), Catiorom, Pursept, Decontaminol, Ecocid, etc.
- Combateti orice altă boală (trichomonoza, coccidioza, ascaridioza, ectoparazitoza, micoplasmoza, micoze, etc.) care poate afecta starea de sănătate a puilor.
- Administrati hrană de bună calitate (eventualele contaminări cu micotoxine pot fi fatale)
- Periodic, acidifiati apa (cu vitamina C, otet de mere, etc.)
Tratament
Varianta I
o Administrati antibiotice active contra E.coli (de preferat în urma unei antibiograme): FOSBAC, FOSFOTILROM, FLORFENICOL, COLISTIN, GENTAMICINĂ, NEOMICINĂ, cu mentiunea că ultimele 3 nu se absorb la nivel intestinal, nefiind utile in infectii septicemice.
o Antivirale: ANTI-AI (1 ml/L apă/12 ore, timp de 5 zile)
o Imunostimulatoare: KING HERBS (2ml/L apă/zi, timp de 5 zile)
o Antitoxice-Hepatoprotectoare: BEDGEN (1ml/L apă/zi, 3-5 zile)
o Polivitamine: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, sau FARMAVITAMINOCOMPLEX, asociate cu electroliti – COLUMBOCLIN.
o Antibiotic: ENTEROGUARD (1 cp/zi, 5 zile)
o Antivomitiv: CASTANROM (1/10 cp/zi), comprimate din pulbere de castan, care are si actiune antidiareică, adsorbantă si antitoxică.
o Vitamine – CARNICOL (1-2cp/zi).
o Imunostimulatoare: KING HERBS (2-4 pic/12 ore).
o Antivirale: ANTI-AI (2-4 pic/12 ore).
o Hepatoprotector: BEDGEN (1-2 pic/zi) sau METIONINĂ (1/4 cp/zi).
Dr. Catalin Tudoran