`Aripile si zborul porumbeilor` - articol de Les J. Parkinson

14:07, Sambata, 19.09.2009

Aripile si zborul porumbeilor  

Autor: Les. J. Parkinson
Editare: Martin Degrave

In ultimii 28 de ani, am scris numeroase articole, semnate cu diverse nume, despre aspectele diferite ale columbofiliei si ale sportului in general. Cred ca acum este momentul sa-mi reevaluez ideile pe marginea celor vazute in numeroasele vizite facute crescatorilor de porumbei de-a lungul anilor. In ultimul meu articol, am atins subiectul aripii si al teoriilor care o inconjoara si, asa cum am promis, o sa intru in mai multe detalii, in special pentru a face o comparatie intre noile ipoteze aparute in ultimii 10 – 15 ani. Nu exista nici un dubiu ca zborul pasarilor a evoluat mult de cand se cunoaste prima specie de acest gen, si anume Archaeopteryx, ale carei fosile au fost descoperite in 1861, in partea de sud a Germaniei (regiunea Bavaria). Se crede ca fosilele dateaza de acum 140 milioane de ani. Habar nu am cum au ajuns la aceasta concluzie, totusi fosila a oferit ornitologilor o privire de ansamblu asupra primelor pasari zburatoare, deoarece aceasta are atat trasaturi reptiliene, cat si aviare. Chiar si asa, noua specie de animal (pasarea) nu s-a dezvoltat foarte mult in urmatorii 25 milioane de ani, dar, cand intr-adevar a facut-o, noi specii au inceput sa apara.

Evolutia pasarilor si rata lor de supravietuire le-a facut sa fie una dintre cele mai extraordinare forme de viata de pe pamant; ele vad totul din vazduh si supravietuiesc in conditii variate si pe toate continentele.

De-a lungul anilor, au aparut diferite specii de pasari, iar aripile lor s-au adaptat cerintelor specifice ale modului si mediului de viata. Nici porumbelul voiajor nu face exceptie, el evoluand considerabil odata cu trecerea timpului si adaptandu-se distantelor de zbor pe care se presupune ca trebuia sa le parcurga. Ceea ce urmareste un crescator atunci cand reproduce porumbei pentru o anumita distanta s-ar putea sa nu i se potriveasca altuia, de aceea columbofilii nu pot avea o echipa de pasari care sa se preteze la toate categoriile de concurs. Daca acest lucru ar fi posibil, n-ar mai fi nici o provocare sa concurezi cu porumbeii. Aripa unui porumbel voiajor nu difera cu nimic de nici o alta componenta a acestei masinarii de curse, care, in general, a fost creata sa atinga perfectiunea. Au existat multe teorii de-a lungul anilor si, prin imperecheri succesive, crescatorii au incercat sa tinda spre perfectiune in ce priveste porumbelul pe care si-l doreau. Columbofilii experimentati au reprodus porumbei in functie de categoriile preferate, vizand in special aripa pentru categoria viteza, care actualmente inseamna concursuri pana la 350 km. Cu ani urma, aceasta distanta era catalogata drept demifond, insa datorita cunostintelor acumulate de crescator prin observatiile facute de acesta, a crescut numarul de kilometri ai categoriei `viteza`. Acest lucru se aplica si categoriei demifond, desfasurata pe distante intre 350 si 550 km. An de an, tot mai multi porumbei au inceput sa participe la aceste curse. Si daca pasarile nu vin de la concurs in ziua lansarii, atunci ceva nu e in ordine.   

Cursele se fond se intind pe distante ce depasesc 700 km, unde numarul porumbeilor inregistrati la sosire este considerabil mai mic in cazul in care nu ai parte de conditii meteorologice favorabile. Chiar si asa, exista multi crescatori care inregistreaza cu regularitate in ceas porumbei de la asemenea distante. In cadrul curselor de peste 850 km, ne asteptam porumbeii incepand cu a doua zi.

Stim ca in zona sudica si centrala (n.t. a Angliei) exista conceptia potrivit careia lansarile ar trebui facute cum se crapa de ziua. In realitate, sunt putini porumbei care sa parcurga aceasta distanta intr-o singura zi, cum ar fi concursurile de la Pau, unde porumbeii trebuie sa acopere o distanta cuprinsa intre 700 si 735 km pana la cea mai apropiata crescatorie. Adesea m-am gandit oare cati porumbei incerca sa zboare peste intinderi de ape noaptea tarziu si nu mai reusesc sa ajunga la destinatie? In Marea Britanie, majoritatea curselor se tin pe continent deoarece mai toti crescatorii au acces la numeroase etape fara a mai fi nevoie ca porumbeii sa zboare peste mari si oceane. Bineinteles ca, in functie de regiunea unde este amplasata crescatoria, se mai adauga vreo 280 km la distanta ce trebuie parcursa, fie ca te afli in partea de Nord sau de Sud a regatului. Pentru crescatorii care se afla in zona centrala, cursele se desfasoara in conditii bune deoarece porumbeii strabat o buna portiune de continent inainte de a traversa Canalul Manecii, dupa care intra in ultimele doua treimi ale cursei. Columbofilii din partea de Sud, care vor sa concureze in cadrul Nationalelor, sunt dezavantajati deoarece in primele etape trebuie sa-si duca porumbeii sa zboare peste intinderi de ape daca vor sa ajunga sa concureze in cursele importante. Acum vreo doi ani, am vizitat crescatoria Blandford in timpul unei curse de la Guernsey si nu mi-a venit sa cred cate probleme intampina columbofilii din Sud la o etapa de viteza.    

Deci trebuie retinut faptul ca, in economia clasamentului, distanta de la care se face lansarea conteaza la fel de mult ca si viteza si directia vantului, de aceea trebuie luate in calcul atat de multe considerente cand ne pregatim porumbeii pentru zborurile de viteza, demifond sau fond.

Si de ce ar trebui sa facem asta? Pentru ca in timpul unei curse dificile, cand viteza scade la 900 m/min, constatam ca acei crescatori cu rezultate bune in cursele de fond claseaza acum la varf. Diferenta e data de felul in care facem imperecherile, de aceea trebuie sa fim foarte selectivi cand alegem cuplurile. Niciodata nu trebuie sa facem greseala de a cataloga un porumbel drept bun pentru toate categoriile, bazandu-ne pe faptul ca a castigat o singura etapa de fond, daca el si-a dovedit valoarea in zborurile peste continent, dar nu a zburat niciodata peste ape. Daca totusi il catalogati astfel, atunci trebuie sa tineti seama de viteza si distanta cursei. E binecunoscut faptul ca la o etapa peste Canalul Manecii unii crescatori nu-si angajeaza porumbeii care s-au dovedit buni in cursele `pe uscat`. E un lucru intelept deoarece acel porumbel e construit doar pentru cursele de viteza, apoi teoria aripii iti va spune ca porumbelul respectiv nu va face fata unei curse de fond.     

Asadar, in ceea ce priveste teoria aripii, principala concluzie de pana acum este ca trebuie sa tinem cont de conditiile de desfasurare a cursei. Imi amintesc de un concurs de la 170 km pe care l-am castigat pe vremea cand lucram pentru Foden Trucks in Sandbach. Ne strangeam in fiecare pauza de pranz si dezbateam tot felul de aspecte. Intr-o luni, m-am dus la serviciu tare multumit deoarece castigasem cursa de duminica. Atunci, regretatul George Stubbs s-a luat de mine si mi-a spus ca nu pot cataloga un astfel de porumbel ca fiind valoros atata vreme cat a castigat o cursa cu vant din spate. Ceea ce ne face sa ne intoarcem la teoria aripii si la intrebarea: care ar fi aripa potrivita pentru fiecare categorie de concurs? Pentru ca, oricat de mult m-ar fi deranjat acel comentariu, omul avea dreptate si m-a facut sa ma gandesc: oare cati crescatori de top stiu acest lucru, insa nu vor sa-l impartaseasca si altora?    

Foto 1. Femela de culoare gut inchis din imagine a obtinut clasari in curse de pana la 700 km si a castigat de doua ori locul 2 de la Niort. Aceasta este o aripa completa, capabila sa zboare bine pe distante medii, acolo unde este nevoie ca atat penele de plutire cat si cele de avant sa fie bine dezvoltate ca sa poata asigura inaintarea cu usurinta prin aer a pasarii. Observati partea din spate a aripii si latimea remigelor. Remigele de la varf sunt un pic mai scurte in cazul porumbeilor de demifond.

Foto 2. Aceasta este o aripa de viteza si cand porumbelul din imagine a fost testat de la 420 km, s-a intors mai greu, iar de atunci nu a mai fost zburat peste Canalul Manecii. In orice caz, atunci cand angajati un porumbel intr-un concurs ce presupune traversarea unei intinderi de ape si la o distanta cu care porumbelul nu e obisnuit, acest lucru isi va pune amprenta asupra evolutiei pasarii in cadrul urmatoarelor etape pe distante scurte. Dar in cursele de viteza, acest mascul a clasat bine, printre premii numarandu-se si un loc 2 la nivel de Federatie. In timpul vizitelor pe care le-am facut de-a lungul vremii, am aflat ca acest tip de aripa se potriveste in general curselor de sprint. Daca va uitati la aripa unui uliu pasarar, veti observa ca antebratul este foarte scurt si, chiar daca remigele primare sunt mai ascutite, acesta zboara mai rapid decat majoritatea celorlalte pasari din specia sa. Observati ca remigele primare devin proportional mai lungi in cazul porumbeilor de viteza in comparatie cu pasarile de fond sau demifond.  

Foto 3. Aceasta este o aripa care va plasa orice porumbel printre castigatori in cadrul curselor de 550 - 650 km. Masculul respectiv a obtinut premii la nivel de club, de federatie si in derby-uri, pe distante de pana la 570 km. Are un antebrat solid, putin mai dezvoltat decat cel al porumbeilor de viteza, si poate concura in orice etapa de sprint. Observati remigele 7 si 8, care sunt mai lungi decat primele 6, si micile despartituri (aerajul) dintre ultimele 4 remige. Acest lucru se intalneste la porumbeii de viteza si demifond.

Foto 4. Aici avem de-a face cu aripa porumbelului capabil sa zboare pe toate distantele, o aripa completa, care usureaza zborul si ii permite pasarii sa stea in aer mult timp. Acest tip de porumbel efectueaza un numar mai mic de batai ale aripilor in cursele de fond.    

Daca va uitati la pasarile care zboara in inaltul cerului in cautare de hrana, cum ar fi soimii, vulturii, ulii etc., toti acesti pradatori au aripi mari si antebrate puternice, care efectiv le minimizeaza efortul de zbor.  

Daca analizati pasarile care parcurg distante lungi in timpul migratiei, toate au aripi mari in comparatie cu lungimea corpului. In lumea columbofila, exista crescatori care prefera cursele de fond si reproduc porumbei in acest scop, ajungand astfel la acest tip de aripa completa. Asemeni pasarilor migratoare, porumbeii stiu ca din punct de vedere geologic au de indeplinit dificila sarcina de a parcurge distante lungi, de aceea isi dozeaza efortul si nu bat des din aripi. Problema porumbeilor e ca in timpul zborului cheltuiesc foarte multa energie, tocmai de aceea un sprinter care bate foarte des din aripi nu poate face fata in cursele pe distante mai lungi. Discutam odata cu un columbofil din zona mea despre unul dintre porumbeii sai si despre teoria aripii si in discutie s-a ivit numele unui porumbel de-al lui, `Aripa de Gaina`. Acela s-a dovedit a fi cel mai bun porumbel al sau pe distante pana la 700 km. Inca o data s-a adeverit ca porumbelul are nevoie de o aripa completa pentru a parcurge distante lungi.   

Sunt multi crescatori care ar vrea sa concureze cu porumbeii de la cele mai mari distante, insa sunt foarte putini cei carora li se intorc pasarile. Motivul este ca isi concureaza porumbeii pe distante scurte si scot pui doar din aceia care castiga premii la aceasta categorie, insa trebuie avuta mult mai multa rabdare in cazul curselor de fond daca vrei sa ajungi in varful piramidei. Porumbelul constant, bine ingrijit, va da intotdeauna rezultatele dorite. Porumbelul de fond va reproduce doar accidental porumbei de viteza sau demifond, iar cand acest lucru se intampla, trebuie sa priviti inapoi si veti vedea ca incidentul s-a mai intamplat si in trecut, deci puii rezultati se arunca in linie. Acesti produsi nu vor da nastere unor porumbei de fond, chiar daca se trag din astfel de pasari.     

Un lucru ma enerveaza la culme cand merg pe la expozitii de porumbei si vad ca se organizeaza concursuri de selectie a aripilor pentru anumite categorii de distanta. In primul rand, habar n-am cine fotografiaza aripile porumbeilor, insa aceste persoane ar trebui sa invete mai intai cum isi foloseste o pasare aripile, abia apoi sa faca fotografii si sa puna intrebari. Sa faci poze unei aripi intinse la maximum spre a o pune in evidenta nu e cu nimic folositor. Dar, daca tot faci poza, macar fa-o cum trebuie ca sa nu mai fie interpretata gresit.    

Amintiti-va intotdeauna ca, la sfarsitul zilei, crescatorul trebuie sa stie ce face, altfel nu va ajunge nicaieri. Informatia este utila, dar nu suficienta pentru a castiga o cursa. Ceea ce conteaza e modalitatea in care pui in practica informatia pe care o detii.

Traducere de Andrei – Silviu Oprea

Alte materiale

Comentarii