FRC - Instiintare referitoare la anumite aspecte de natura organizatorica
23:48, Vineri, 09.10.2009
wwwfederatiaromanacolumbofila.ro
IN ATENTIA: PRESEDINTELUI ASOCIATIEI / CLUBULUI SPORTIV COLUMBOFIL
SPRE STIINTA: TUTUROR MEMBRILOR COLUMBOFILI AI CLUBULUI
Către,
Clubul/Asociaţia Columbofilă ________________
Pentru rezolvarea în mod unitar a unor aspecte cu privire la activitatea Federaţiei Române Columbofile, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Elemente de natură organizatorică
Ø Federaţia Română Columbofilă va organiza Expoziţia Naţională Columbofilă unde vor fi prezentaţi cei mai valoroşi porumbei de concurs conform categoriilor prevăzute în R.N.S. În momentul finalizării tuturor demersurilor cu privire la organizarea expoziţiei şi a festivităţii de premiere, veţi primii toate informaţiile necesare participării la evenimentul sportiv – columbofil mai sus menţionat;
Ø Pentru anul competiţional 2010, fiecare club sau asociaţie sportiv columbofilă afiliată la F.R.C. va depune în contul federaţiei, până la data de 30.10.2009 cotizaţia anuală;
Ø Cluburile sau asociaţiile columbofile care solicită afilierea la F.R.C. după termenul de 30.10.2009 vor efectua plata cotizaţiei în 15 zile de la momentul afilierii.
Cotizaţia anuală a clubului/asociaţiei = nr. de membrii x 40 Ron / persoană
COD IBAN : RO94BPOS70406586204RON01
Mentionam urmatoarele:
PENTRU ELEVI SI STUDENTI COTIZATIA ESTE DE 35 LEI , IAR PENTRU ONORABILII DOMNI CU VARSTA DE 70 ANI SAU MAI MARE SI PENTRU PERSOANELE INVALIDE DE GRAD 2 NU SE VA PERCEPE COTIZATIE.
Ø Vă adresăm rugămintea, ca până la data de 15.10.2009 să ne comunicaţi necesarul de inele pentru anul competiţional 2010, urmând ca până la data de 30.10.2009 să depuneţi în contul F.R.C. suma aferentă inelelor comandate de clubul dumneavoastră. Federaţia Română Columbofilă va distribuii inelele sportive, preţul de distribuţie al unui inel şi al tichetului de proprietate fiind de 0,45 lei
Elemente de natură tehnică
Ø Fiecare club sau asociaţie sportiv columbofilă afiliată la F.R.C., va trimite la omologatorul desemnat, până la data de 15. 10. 2009, centralizatoarele cu rezultatele obţinute atât în campionatul naţional cât şi în campionatul intercluburi. Fiecare vicepreşedinte tehnic respectiv preşedinte de club sau asociaţie judeţeană va fi responsabil pentru corectitudinea centralizatoarelor şi respectarea prevederilor Regulamentului Naţional Sportiv.
Ø Pe data de 24.10.2009 va avea loc şedinţa Comitetului Naţional Sportiv cu participarea membrilor C.N.S. si a omologatorilor, unde va fi analizată activitatea competiţională pentru fiecare club sau asociaţie judeţeană afiliată la F.R.C. De asemenea, in cadrul acestei sedinte se vor dezbate propunerile pentru eventuale modificari sau completari la Regulamentul National Sportiv.
Ø Pe data de 24.10.2009. va avea loc şedinţa Comitetului Director.
Ø Locatia este sediul central al ASOCIATIEI SPORTIV COLUMBOFILE PRAHOVA(locul unde s-au desfasurat alegerile)
ATENŢIE !!
v Cluburile sau asociaţiile sportiv columbofile care doresc afilierea la F.R.C. în perioada 01. 11. 2009 – 01. 02. 2010, vor beneficia de omologarea rezultatelor anului competiţional 2009 astfel încât la Expoziţia Naţional Columbofilă din decembrie 2010 se vor putea prezenta şi la categoriile de palmares ( 2009 – 2010 ).
Preşedinte F.R.C.
Cezar Sinca
Alte materiale
Derby Arona Tenerife - instiintare legata de conditiile de desfasurare a columbodromului in 2011Crescatoria NATURAL, Belgia - se primesc comenzi pentru pui 2016 si porumbei reproducatori !FRSC - informare referitoare la desfasurarea procesului cu FCPRPres. Comisiei Nationale de Disciplina din FCPR, dl. av. Florian Gatejescu, semne de intrebare in legatura cu semnatura sa realaGrupul columbofil ANONYMOUS revine cu noi materiale referitoare la modul cum se poate frauda in cadrul concursurilor !Comentarii
postat la 09:39, Marti, 13.10.2009 de vasile ion unde sunt banii cezarica????? |