Articole
Sondaj
Licitatii / Vanzari
Intrebari
Concursuri / Clasamente
Uniuni / Cluburi
Galerie Foto/Video
Sfatul Medicului
Opinia Specialistului
Pagina principala Materiale Video Crescatorii Diverse English Section Chinese Section FRSC Expozitii For Fun Porumbei de top Comentariile etapei Pagina incepatorului Porumbei pierduti Romania In Direct Contact



Newsletter

Introduceti adresa de email pentru a primi ultimile noutati de la Romanian Racing Pigeons.
Cum ati incheiat sezonul de zboruri cu maturii in 2019?
Foarte bine
Bine
Satisfacator
Prost

Rezultate sondaj

ACKA - porumbei de agrement si ornament
UNIUNEA COLUMBOFILILOR PROFESIONISTI DIN ROMANIA
Brieftaubenmarkt - Germany
Cupe-medalii-For-Champions
Freialdenhofen & Sohnen - Germania
Produse columbofile Corabia
Site columbofil www.chinaxinge.com
Firma YU YING IMPEX SRL - Accesorii columbofile
Crescatoria TITA - ANDU
Crescatoria MUNTEAN VASILE - Sibiu
Campionul national domnul Bogdan Ciobanu, Suceava
Columbodromul international TRANSILVANIA
Columbofil Banc Marius Dej
Columbodromul GOLDEN RACE, Urlati, Prahova
Produse Porumbei CORABIA
Columbodromul SUPREM
Columbodromul international BRASOV

In Romania clasa de mijloc este prinsa la....mijloc


00:37, Luni, 24.10.2011



Clasa de mijloc, prinsă la mijloc

 

 

de Radu Preda in Editoriale pe 21 Octombrie 2011

Saptamana Financiara

 

Oficial, românii sunt cei mai săraci europeni. Peste 18% din conaţionalii noştri se află sub pragul sărăciei, iar în Top 20 cele mai sărace zone ale Europei a fost in­clus aproape tot teritoriul României, potri­vit unui studiu realizat de Institutul de Cer­ce­tare a Calităţii Vieţii şi dat publicităţii săp­tămâna trecută.Anul trecut, aproape jumătate din popu­laţia care a realizat venituri a câştigat mai puţin de 1.000 de lei lunar. Salariul minim în România este de 159 de euro, puţin peste cei 123 de euro primiţi de bulgari. Spre comparaţie, în Polonia salariul minim este de 347 de euro.

Din cele 7,4 milioane de gospodării din Ro­mânia, 44% se află în mediul rural, iar din acestea 88% nu au baie proprie. La oraş, oamenii săraci stau, în cea mai mare parte, în apartamente cu două camere, do­tate cu obiectele casnice de strictă ne­cesitate. Doar 36% din aceştia au un computer şi doar 29% autoturisme.

La polul opus, România are 16.528 de lo­cuitori cu averi de peste un milion de do­lari, dintre care doi miliardari, şi se află pe locul 47 în lume după numărul persoa­nelor bo­gate. Cel puţin aşa rezultă din Ra­portul pri­vind averile la nivel mondial, reali­zat de grupul bancar elveţian Credit Suisse.

Potrivit documentului citat, aproape un sfert din populaţia adultă a României are o avere de sub 1.000 de dolari, 44% se în­cadrează între 1.000 şi 10.000 de dolari, 29,4% între 10.000 şi 100.000 de dolari, iar 2,1% din locuitori au o avere de peste 100.000 de dolari.
Acestea sunt cifrele reci din statistici. Sun­tem în acelaşi timp şi săracii Europei, dar stăm în faţă la numărul de milionari. Avem, aşadar - şi asta nu e o noutate - o socie­tate polarizată, bolnavă nu doar prin prisma diferenţelor uriaşe dintre cei bogaţi şi cei săraci, cât prin lipsa unei clase de mij­loc. Oricât de eronată ar fi metodologia fo­losită de cei de la Credit Suisse, faptul că doar 2% din români au averi de peste 100.000 de dolari, aici fiind incluşi şi cei 16.000 de milionari, ne arată cu limpezi­me cauza prăbuşirii consumului în ultimii ani. Cei foarte bogaţi sunt puţini şi în general consumă prin alte părţi, iar cei săraci nu au de unde. Pătura intermediară, formată din oamenii care îşi permit să eco­nomisească, să investească, este atât de subţire încât intră în marja de eroare a oricărui sondaj.

Revenind la marile discrepanţe financiare din România, ne este foarte la îndemână să spunem că am ajuns aici din cauza ca­pitalismului sălbatic, vinovat de inechitabila distribuire a resurselor şi profiturilor. Nu­mai că raţionamentul ar fi unul superficial şi incorect. În primul rând pentru că, aşa cum spunea cu ceva vreme în urmă Se­bas­tian Vlădescu, sunt prea puţini bogaţi în România, care să-i ducă, ipotetic, pe săraci în spate. Iar apoi pentru că marea masă a milionarilor din România nu şi-au clădit averile pe baza dividendelor ridicate de la companiile pe care le au în proprietate. De altfel, există discrepanţe majore între averile proprietarilor de întreprinderi şi capitalul acestora. C-aşa-i românul, în loc să facă profit pe care să-l reinvestească apoi pentru dezvoltare, umflă cheltuielile cu leasing-uri de maşini de zeci sau sute de mii de euro, îşi construieşte palat pe banii firmei şi, în general, afişează un nivel de trai pe care îl plăteşte în rate, câtă vreme merge treaba.

Aşadar nu distribuirea profitului între antreprenori şi salariaţi este problema în Ro­mânia. Şi asta pentru simplul motiv că nu prea avem ce distribui. Adevărata mare problemă este absenţa clasei de mijloc. A cărei avere creşte natural şi sănătos, antre­nând dezvoltare şi pe orizontală. Toate gu­ver­nele au promis că vor găsi soluţii pentru asta, dar în realitate niciunul nu a făcut nimic. Pentru că această categorie socială nu prezintă interes electoral. În România, până şi partidele care se revendică de dreapta sunt cu ochii pe voturile celor mulţi şi săraci.

 





 

Alexandru Borcea, omul care a adus Romania pe harta Mobile WorldIn Romania clasa de mijloc este prinsa la....mijlocCel mai tanar milionar din Romania are 26 de aniCaricatura de business: Autobuzele zgarie-nori in RomaniaCine-lupta pentru drepturile omului?! One World Romania 2014
Nume
Email
Comentariu
Cod securitate
Cod securitate

Contact - Regulament
Copyright © 2008 - 2019 RRP. Toate drepturile rezervate.