Despre naparlire cu doctorul Jean Pierre Stosskopf

 

 

Iata ca naparlirea avanseaza. Caderea penelor a fost masiva chiar de la sfarsitul perioadei de crestere a tardivilor si atunci cand columbofilul a urmat cu strictete sfaturile in materie de alimentatie: multe leguminoase, seminte oleaginoase din belsug (in, rapita, mei, floarea soarelui bogata in vitamina F), aport suplimentar de vitamine si drojdie de bere. In felul acesta porumbeii vor naparli foarte bine.

Da, dar mai sunt si accidentele si pe urma sanatatea ! Se obisnuieste sa se spuna ca `fara o naparlire buna` nu vor fi premii in sezonul urmator.

Fiecare crescator stie ca un penaj bun reflecta o sanatate buna. Daca forma penelor (de exemplu late sau inguste, rotunde sau ascutite in ceea ce priveste forma remigelor) este o problema de ereditate, calitatea lor depinde direct de starea de sanatate. In penaj citim cu usurinta trecutul sportiv si sanitar al pasarii.

 

 

 

 

Atunci cand porumbelul s-a confruntat cu o criza trecatoare de sanatate, naparlirea lui incetineste si acest lucru se vede in dezvoltarea remigelor primare. In afara acestor semne privind remigele mai este si calitatea generala a penajului. Alaturi de o alimentatie defectuoasa apare deseori o deficienta sanitara cronica. Acest parazitism, acest microbism, pe scurt aceasta deficienta cronica, influenteaza calitatea penajului in doua feluri: mai intai exista o influenta directa asupra circulatiei sangvine, exces de paraziti interni si externi, care duce la o `carne albastra`, ceea ce impiedica dezvoltarea perfecta a penajului.

Penajul de acoperire este saracacios, decolorat si lipsit de stralucire (tern). Si apoi exista o influenta asupra glandei sebacee a porumbeilor situata la extremitatea cozii. Aceasta glanda secreta mult mai putina grasime decat are nevoie pasarea pentru a-si ingriji suficient de bine penajul.

Exista o localizare microbiana la foliculul plumifer (cavitatea in fundul careia o glanda `fabrica` pana pornind de la sangele care o iriga: exista una pentru fiecare pana, oricat de mica ar fi ea) care provoaca o inflamare si o dezordine in cresterea penei.

Bineinteles aceasta poate fi efectul unui accident, a unui soc, de exemplu, si se intampla in mod exceptional in crescatorie. Daca se inmultesc cazurile in crescatorie, columbofilul trebuie sa ia imediat masuri caci porumbeii sai sunt atunci victimele unor microbi care in scurta vreme vor sta la baza scaderii performantelor lor sportive.

Odata sanatatea restabilita, este evident faptul ca penele proaste vor ramane pana la naparlirea urmatoare. Penajul isi va relua luciul datorita unei bune functionari a glandei sebacee.

Este arhicunoscut faptul ca ceea ce-l impiedica pe un porumbel sa obtina premii este starea proasta de sanatate din toamna precedenta. Daca intre timp acesta si-a redobandit sanatatea, randamentul sau va fi putin sau deloc afectat de o pana proasta sau de un penaj de slaba calitate. Totul este sa acordam o mare atentie, bazata pe logica, acestei naparliri defectuoase si sa cautam cauzele ei profunde. Iarna ne permite sa facem acest lucru in liniste si dispunand de mult timp.

Si iata dovezile:

Acum 20 de ani, cu ocazia unei lansari de la Bordeaux, un crescator exclama despre primul sau porumbel clasat: `Oh, M a aruncat inca o remiga in avans. Vezi aceasta gaura care s-a facut in aripa`, ii spune el presedintelui sau, foarte bun columbofil si el. `Este albastrul tau cel mai bun?` `Da`. `Atunci pariaza pe el la 200 pentru mine`.

Crescatorul face ochii mari. `Sa stii si tu ca un porumbel care arunca doua remige succesive aproape in acelasi timp este intr-o foarte buna stare de sanatate si daca este un bun zburator se va clasa garantat in frunte`. Si albastrul respectiv s-a clasat al 2-lea la concursul de la Bordeaux din 2000 de porumbei angajati !

 

 

 

 

Un alt exemplu: acum cativa ani, in toamna, primesc un telefon de la un bun prieten: `Am gasit in crescatoria de vaduvi al doilea porumbel mort`. Ii cer sa-mi trimita pentru analiza porumbelul mort si gainatul. Analizele bacteriologice arata ca porumbelul a murit de o septicemie cu stafilococ. Intre timp au mai murit doi porumbei si boala se face simtita in toata crescatoria. Ii prescriu un tratament prelungit de antibiotice insotit de trei vaccinuri succesive, avand un autovaccin intarit cu o anatoxina stafilococica. Situatia se amelioreaza dar porumbeii au ultimele remige cu 2-3 cm mai scurte decat in mod normal! Ei bine, in pofida acestui handicap formidabil, sezonul urmator a fost extraordinar pentru el la viteza. Bineinteles ca cele cateva incercari la demifond s-au soldat cu esecuri, dar a castigat in toate concursurile de viteza.

Si in fine o anecdota istorica: vechiul meu prieten Gustave Guelton din Taitignies avea imediat dupa razboi o femela solzata extraordinara de zborurile de fond si mare fond care s-a clasat in fruntea nationalelor belgiene pana la varsta de 10 ani. Ori la prima sa naparlire s-a ranit la a 10-a remiga. Gustave i-a smuls-o, dar din nefericire nu i-a mai crescut niciodata !

Aceasta femela a avut deci o cariera sportiva extraordinara cu 10 remige intr-o aripa si 9 in cealalta. Unii vor spune: `Ah! Daca ar fi avut 10 in fiecare aripa!` Vreau sa adaug ca aceasta femela a fost mama celebrului porumbel `Perpignan`, pe care Gustave Guelton i l-a facut cadou lui Raoul Van Spitael si este baza unei bune parti a `cremei` columbofile actuale.