Arta cresterii
16:53, Miercuri, 22.10.2008
Arta cresterii
Probabil ca nici un alt subiect nu este mai controversat in discutiile dintre crescatori decat cel referitor la efectele obtinute din incrucisarea apropiata si incrucisarea indepartata. La porumbei, legile ereditatii par a functiona la fel de bine ca la orice alte specii de plante. Un paradox aparent exista in aceea ca tipul de incrucisare (aici foarte apropiata) care da nastere la un procentaj mare de genii produce, de asemenea, acelasi procentaj ridicat si de indivizi nereusiti si cu malformatii fizice. Este bine stabilit si in general recunoscut faptul ca rezultatele slabe apar adeseori dupa o consangvinizare indelungata. In alte cazuri s-a stabilit ca forme intense de consangvinizare se pot aplica dupa mai multe generatii de incrucisari. De exemplu, o familie de sobolani albi a fost imperecheata frate cu sora mai mult de 75 de generatii. La sfarsitul acestei perioade de timp (una dintre cele mai intensive forme de consangvinizare), indivizii acestei specii au fost de departe superiori produsilor initiali (in dimensiune, forta, conformatie, vitalitate, longevitate si rezistenta la boli). Astfel este bine stabilit faptul ca in timp ce astfel de asemenea efecte negative apar adeseori dupa o consangvinizare, nu se intampla intotdeauna acest lucru. In legatura cu acest lucru ar trebui amintit faptul ca in timp ce la acest tip de familie de sobolani s-a constatat o imbunatatire a calitatilor urmasilor, la numeroase alte specii folosirea acelorasi metode a dus practic la disparitia lor.
Obtinerea acestor rezultate bune au fost efectul alegerii celor mai reusite exemplare din punct de vedere genetic, exemplare care au fost reproduse in continuare, reproducandu-se numai din cele mai reusite si mai dotate in fiecare generatie. Astfel, crescatorul minutios in ale cresterii se vede adeseori fortat sa admita anumite concluzii care in mod sumar se pot reduce la urmatoarele:
- imbunatatirea calitatii produsilor din crescatorie nu poate fi obtinuta fara a folosi valoarea unor imperecheri apropiate;
- adeseori rezultatele negative apar dupa utilizarea unor formule de incrucisare apropiata, dar acest lucru nu se intampla cu certitudine intotdeauna;
- crescatorul care in mod constant foloseste metoda incrucisarii nu va obtine rezultate deosebite; niciodata nu va imbunatati nimic. Cel mult, el poate spera sa-si pastreze materialul genetic si calitatea din crescatorie la punctul (valoarea) de la care a plecat;
- daca un crescator doreste sa-si imbunatateasca calitatea pasarilor din crescatorie, in sensul obtinerii mai multor zburatori de clasa si a unui procentaj mai mare de porumbei de zbor de calitate deosebita in anul urmator, in urmatorii 5, 10 sau 20 de ani de aici inainte, el trebuie sa foloseasca intr-un anumit grad incrucisarea apropiata dar in acelasi timp el trebuie sa-si ghideze calculele columbofile astfel incat efectele negative sa fie inlaturate, adica pierderea in dimensiune, greutate, vitalitate, rezistenta si defecte care adeseori apar atunci cand se foloseste metoda consangvinizarii dar nu intotdeauna ele apar ca o regula.
O vorba veche spune ca o casa construita pe nisip nu dureaza. Un principiu modern in aceasta munca este acela de a alege intotdeauna baze sanatoase. Daca un crescator doreste sa foloseasca in crestere metoda consangvinizarii, atunci el trebuie sa acorde o atentie deosebita, am putea spune chiar atentia unui om de stiinta, principiilor de crestere.
Deseori, cercetatorii ne-au afirmat ca posibilitatile (potentialitatile) dezvoltarii in ceea ce priveste calitatea si trasaturile porumbelului depind de natura si se transmit de la parinti; anume ca diferitele calitati si trasaturi ale porumbelului sunt controlate de factorii intrinseci numiti gene. Tot acestia ne-au mai spus ca greutatea unui porumbel, lungimea sternului, tipul de ochi, calitatea aripilor, inima, caile respiratorii si digestive, adica toate acele elemente care determina comportamentul unui porumbel, curajul sau, vitalitatea etc sunt predeterminate inainte ca parintii sai sa i le transmita prin intermediul genelor.
De asemenea, este un lucru esential ca genele sa provina de la doi parinti care au in comun o mare similaritate. Toata lumea stie ca atat un barbat cu picioare lungi cat si unul cu picioare scurte pot fi buni alergatori. Dar nimeni nu poate fi de acord cu faptul ca un bun alergator are un picior mai lung si unul mai scurt. La fel si la porumbei: exista pasari care sunt buni zburatori dar care au, unele aripi lungi, altele aripi scurte. Dar daca un porumbel mosteneste o aripa lunga de la un parinte si cealalta aripa scurta de la celalalt parinte, acesta nu va fi niciodata un zburator de clasa.
Tot aici este bine cunoscut faptul ca nici un pui nu poseda toate genele care dau calitatile sale de la un parinte, ci doar o jumatate din gene de la fiecare parinte. Indivizii care sunt foarte inruditi, provenind din aceeasi stramosi comuni, au sanse mult mai mari de a purta in ei acelasi tip de gene decat acei indivizi care se inrudesc pe mai departe. Imperechind doua pasari inrudite foarte mult, acelasi tip de gena proasta este foarte posibil de a fi transmisa de fiecare dintre parinti. Acolo unde porumbeii imperecheati nu se inrudesc, chiar daca fiecare dintre ei poarta acelasi tip de gena `negativa`, sansa ca acelasi tip de gena `negativa` sa se transmita la un individ este mai mica, iar puiul este foarte posibil sa aiba o gena `negativa` de la un parinte si alta de la altul, iar in final acesta sa fie unul normal. Cresterea care progreseaza este aceea care presupune o imbunatatire a calitatii pasarilor de la o generatie la alta si se obtine atunci cand o linie superioara (o susa buna) se fixeaza; sunt familiile de porumbei care in mod constant poseda o categorie buna de gene.