Articole
Sondaj
Licitatii / Vanzari
Intrebari
Concursuri / Clasamente
Uniuni / Cluburi
Galerie Foto/Video
Sfatul Medicului
Opinia Specialistului
Pagina principala Materiale Video Crescatorii Diverse English Section Chinese Section FRSC Expozitii For Fun Porumbei de top Comentariile etapei Pagina incepatorului Porumbei pierduti Romania In Direct Contact



Newsletter

Introduceti adresa de email pentru a primi ultimile noutati de la Romanian Racing Pigeons.
In anul 2017 ati participat pe columbodroame? Sunteti multumiti de rezultatele obtinute?
Da
Nu
Acceptabil
Nu am participat

Rezultate sondaj

ACKA - porumbei de agrement si ornament
Oneloft Race Nanjing China
UNIUNEA COLUMBOFILILOR PROFESIONISTI DIN ROMANIA
Brieftaubenmarkt - Germany
Cupe-medalii-For-Champions
Freialdenhofen & Sohnen - Germania
Site columbofil www.chinaxinge.com
Produse columbofile Corabia
Site-ul columbofil EBPigeon.com
FarmaVet - produse de uz zooveterinar si ptr porumbei
Firma YU YING IMPEX SRL - Accesorii columbofile
Crescatoria TITA - ANDU
Columbodromul Porumbei de Top
Columbodromul international TRANSILVANIA
Columbodromul SUPREM
Columbodromul international ORIZONT - Baicoi, Prahova
Columbodromul international KASKADORU
Dr Adrian Colniceanu produse columbofile
Columbodromul DALLES BUCSANI
Crescatoria MUNTEAN VASILE - Sibiu
Columbodromul international BRASOV
Columbodromul GOLDEN RACE, Urlati, Prahova

Peripetiile unui concurs columbofil de la Budapesta - autor Dr. Mircea Bilius


23:22, Joi, 03.03.2011

 

Peripetiile unui concurs columbofil de la Budapesta

 

 Doresc sa va redau o intamplare petrecuta in urma cu 30 ani pe vremurile cand ceasurile columbofile constituiau un mare privilegiu. In judet erau putine ceasuri, in general fiecare club detinea cate un aparat constatator. In Municipiul Suceava, clubul 33-9 Burdujeni si clubul 33-2 Itcani, posedau fiecare cate un singur ceas. Prin rotatie ceasurile erau repartizate la cate un membru al clubului. Pentru clasarea porumbeilor alergam la membrul care detinea la etapa respectiva ceasul. Intr-o zi din luna iulie, mai precis joi seara impreuna cu columbofilii din Iasi, Botosani, Falticeni, Piatra-Neamt si din tinuturile bucovinene Radauti, Gura-Humorului, Vatra-Dornei, am organizat zborul porumbeilor de la Budepasta- Ungaria. Ceasul junior al clubului i-a venit sorocul sa fie distribuit la mine pe Aleea Dumbravii. Aici in vechea casa parinteasca in vecinatatea padurii seculare Dumbrava, tineam voliera porumbeilor calatori. Ceasul clubului 33-2 Itcani, pentru acest concurs, un benzing se gasea la Hritcu Ghe de pe stada Depoului langa gara Itcani.

Sotia mea si sotiile prietenilor programase ca sambata dupa amiaza sa petrecem impreuna la frumoasa cabana Sadau, o adevarata perla a Carpatilor Orientali. Eu, prevazator, stiind ca sambata am zborul de la Budapesta l-am solicitat pe varul meu, directorul Combinatului Viticol Cotnari si am adus doua canistre cu grasa de cotnari, un vin de culoarea uleiului, cu gust si buchet pe care va spun drept nu l-am mai intalnit din acele vremuri, de mult apuse si iremediabil pierdute. Cu barbatii nu mi-a fost greu sa schimb locatia weekendului, ”argumentele lichide” erau evidente. Mi-a trebuit insa multa diplomatie pentru convingerea doamnelor. La Burdujeni in casa de pe Aleea Dumbravii, am organizat festinul. In ziua de sambata pe la orele pranzului, in curte sub umbra unui mar de vreo 40 de ani, un patul cu o coroana impresionanta, ne-am adunat 12 persoane.

Masa era imbelsugata cu produse culinare, in calitate de Inspector Sanitar Veterinar aveam suficiente relatii si posibilitati. Vinul rece tinut la beciul de sub casa, aburea paharele si crestea palatabilitatea bucatelor ingerate.



Afara vremea splendida pentru petrecere, dar nu si pentru zborul porumbeilor, un soare perpendicular, dogoritor de zi caniculara si fierbinte de iulie, domina imprejurarile. Gandurile mele zburau catre bietii innaripati care aveau de suportat in periplul lor aerian dezhidratarea cauzata de arsita celor +37- +38 grade celsius. Stand la masa din cand in cand privirile mele se furisau prin desisul coroanei marului patul, sperand sa zaresc umbra vreunui innaripat. In zilele cu confort termic bun pasarile soseau de la Budapesta pe la orele 14-14.30. acum minutarele ceasurilor indicau ora 15.20 si ” fiica mea innaripata” o porumbita, vedeta volierei inca nu aparuse. Telefonul din casa l-am asezat pe pervazul exterior al casei ca sa-l pot auzi cand suna. Pe la orele 15.30 ma suna prof. Savu Paul din Iasi
-Alo, doctore porumbita 493 a sosit? Era vorba de ”fiica mea innaripata” in acele vremuri adevarat etalon al sosirilor pasarilor de la Budapesta. Ii raspund:
- Domnule profesor, inca nu am nici o veste despre sosirea vreunui porumbel in judet. La mine inca nimic…

Comesenii mei se simteau foarte bine sub umbrarul coroanei bogate a marului, buna dispozitie, veselie, multe bancuri, rasete. Niciunul dintre meseni nu manifestau inclinatii columbofile, pentru ei porumbeii erau niste ”papagai” ale lui Mircea.

 

 

In aceasta admosfera de destindere generala ne trezim la un moment dat in fata mesei din curte cu un om maruntel, slabut, transpirat, descheiat la camasa, palid, livid la fata. Cu o voce tremuranda, stinsa, abia gasea putere sa articuleze cuvintele, ma intreaba daca mai sunt locuri in ceas ca sa claseze un porumbel al lui Api, prietenul sau. Iau clema din palma d-lui Liviu Husneac, despre el este vorba si o introduc in ceas. Era primul porumbel sosit pe Suceava si ulterior avea sa fie declarat campionul concursului. Musafirii mei uimiti se uita contrariati unul la altul crezand ca in fata lor se afla o ” vedenie”. Femeile se ridica repede de la masa, ii ofera un scaun si-i dau un pahar cu apa. Dupa cateva minute Liviu isi revine si devine coerent capabil sa ne povesteasca nastrusnicul moment columbofil. D-l Liviu Husneac din Dorohoi se afla intr-o vizita la voliera prietenului sau Stelmach Adolf din Suceava. La ora 15.35 soseste primul porumbel, Api membru in Clubul Itcani, sofer profesionist si posesorul unui autoturism Warburg se urca rapid in masina luand bineinteles clema porumbelului si impreuna cu Liviu, ”calc-o nineaca” la Itcani. De la voliera sa din Arini si pana la ceasul de la Hritcu din Itcani sa tot fie o distanta de 6-7 km. Coboara vijelios stada Ilie Pintilie, actuala Cernautilor, dar prin dreptul fabricii de paine, astazi Mopan, isi da seama ca pe o straduta laterala a fost postata masina cu radar de la circulatie. Continua insa drumul la fel de grabit, coborand panta strazii spre Itcani, dar cand priveste in fata la cca 200 m, in dreptul benzinariei Petrom, o alta masina de Militie ii asteapta. Api face brusc un viraj la dreapta pe strada Traian Vuia. Dupa ceteva sute de metri parcursi se aude in spate sirenele a doua masini de la circulatie. Apasa pedala acceleratiei Warburg-ului la maxim si ”frige-o nene”. Masinile circulatiei vin in tromba cu sirenele pornite dupa el. Cursa continua, intra pe Calea Unirii, strada principala Suceava-Burdujeni, intentionand de asta data sa ajunga cu clema la mine pe Aleea Dumbravii. Masinile trec prin centrul industrial dinspre Burdujeni ca niste naluci. Lumea priveste uimita, sunet puternic de alarma ale masinilor militiei iar in fata lor un Warburg goneste napraznic. Dupa ce trec de Abatorul Burdujeni, fac la stanga pe langa fabrica de conserve si se angajeaza pe strada Mircea Damaschin. Deodata in fata lor o Volga neagra blocheaza strada. Militia alertase telefonic diferiti ”colaboratori” de-ai lor si blocasera toate iesirile din Burdujeni. Militienii nostri sar din masinile lor si se reped la cei doi fugari, Api si Liviu. Agitati, nervosi, congestionati, cu mainile pe pistoletele de la sold si pe un ton imperativ striga!
- Stati asa, ce ati furat, deschideti usile si portbagajul repede! Api ii spune primului militean care soseste la el:
- Tovarase plutonier am o clema de concurs columbofil…
- Ce-i aia clema? ce concurs? hotilor vreti sa ne prostiti. Ce columbofil… ce-i asta…
Intervine in discutie Liviu:

Tovarasu plutonier noi mergem sa clasam urgent un porumbel sosit de la Budapesta intr-un ceas columbofil care se gaseste la dr. Bilius. Liviu vazand ca nu gaseste intelegere smulge clema din mana lui Api si … la fuga. Militianul dupa el:
- Stai, stai, opreste-te…
- Tovarasu militian eu sunt din Dorohoi si am venit sa vad cum ii sosesc porumbeii lansati de la Budapesta prietenului meu Api Stelmach.
- Aaaa… deci esti din Dorohoi si ai venit sa furi la Suceava.

Liviu isi da seama ca nu are cui sa-i explice si-o rupe din nou la fuga catre Aleea Dumbravii. De la locul blocarii masinii si pana la mine sunt cca 2 km. Militianul mai rotofei, vremea torida nu a mai continuat cursa. S-a reintors la masina si impreuna cu ceilalti colegi l-au luat la puricat pe bietul Api. Liviu aidoma celebrul maratonist egipteanul Bikila Abebe, singurul sportiv care reusise sa cuceresca concursurile de Maraton la doua olimpiade consecutive, si-a continuat fuleul in soarele arzator de la orele 15.45, ajungand la mine epuizat, asemenea soldatului grec de pe campia Maratonului. Api bineinteles este retinut urgent la Militie si cu carnetul suspendat. Dau telefon la comandantul circulatei rutiere Suceava, explic cu lux de amanunte concursul de la Budapesta, motivez lipsa noastra de ceasuri cronometru si patima crescatorilor de porumbei. Asculta politicos, eram totusi un nume cunoscut in orasul Suceava, dar la sfarsit imi spune:



Tovarasu doctor si sportul columboful trebuie sa respecte legile circulatiei. Unul dintre prietenii mei, pe atunci director general al inteprinderii de transport din judet imi i-a telefonul din mana si vorbeste cu comandantul de la circulatia rutiera. Din discutie imi dau seama ca-l cunoaste foarte bine. Se adreseaza familiar explicandu-i nastrusnica intamplare. Printre altele i-a spus ca azi s-a convins cum se poate muri si din cauza sportului porumbeilor. Api Stelmach dupa o mustruliala buna la militie, pe care de altfel o merita si-a primit carnetul de conducere.

 

 

Epilog dupa 30 de ani.

D-l Stelmach Aldolf de 20 de ani domiciliaza in Germania. Aflandu-se intr-o vizita prin Suceava, in urma cu trei ani l-am intalnit in Piata Centrala a orasului. Revederea nostra si depanarea amintirilor a fost emotionanta. Porumbeii i-a transferat in Germania.

Pe d-l Liviu Husneac, o legenda vie a columbofiliei din Dorohoi, am avut surpriza si placerea sa-l revad dupa multi, multi ani pe siteul rrp.ro cu ocazia unui interviu care i s-a luat la Expozitia Nationala 2010 de la Piatra Neamt. La recomandarea domniei sale, in 2004 am achizitionat un pui de la columbodromul Pyrania din Bucuresti. Puiul respectiv, o porumbita linia Catrryse provenea din susele regretatului ing. Stanuca Vasile. Liviu a cultivat multi ani porumbei achizitionati de la ing Stanuca V.

Ceea ce regret acum este lipsa camerelor de luat vederi in acele vremi pentru imortalizarea unor astfel de clipe din viata columbofila. Astazi cand lecturati povestirea mea, momentele traite atunci imbraca desigur o aura hazlie. La timpul lor insa au reprezentat eleganta sacrificiului facut pentru ca in prezent iubitorii porumbelului sa aiba posibilitatea practicarii unei columbofilii moderne.

Din toata inima din materialele pe care le prezint pe site-uri sau reviste, doresc ca columbofilii sa cuprinda eforturile facute de noi generatia antecesorilor pentru a netezi cararile pline de asperitati in practicarea sportului columbofil.

Voua va revine indatorirea sa gasiti aritmetica numitorului comun pentru a reliza adevarate performante, posibile cand startul intrecerilor reuneste zeci de mii de porumbei.
Dragii mei, Martin Luther King spunea : ”Din intuneric se naste tot intuneric, numai lumina risipeste intunericul”.

Lasati lumina intelepciunii sa va dirijeze cugetele. Nu este filosofie sterila, este adevarul pe care il cere porumbelul calator, adevarat margaritar ale inimilor noastre. Voi trebuie sa ajungeti acolo unde noi ne-am permis doar sa visam.

 

 

Dr. Mircea Bilius
Presedinte de onoare al Asociatiei Columbofile Suceava

 

Date despre originea porumbeilor voiajori si culturile de baza ale unor celebritati columbofileConcursurile de maraton cu puii, o noua initiativa a columbofililor moldoveni si bucovineni - Dr. Mircea BiliusBelgienii Freddy & Jacques Vandenheede, din Zingem - un tandem senzational, in sportul columbofil, in 201010 sfaturi pentru columbofilii care lucreaza - propuse de doamna LAURA TANASOIUScurta prezentare a pasiunii columbofile a domnului Raducu Victor, FRSC Bucuresti


Comentarii

postat la 12:31, Vineri, 04.03.2011 de rosianu

asta e genu de articole care vreau sa le citesc pe siteul dvs nu scandalurile intre federatii.oamenii simpli apreciaza mia mult un articol ca acesta,un sfat columbofil util, o idee de la un crescator experimentat. pe zi ce trece columofilia de la noi devine un circ. scutini ne de as ceva si mai puneti articole de calitate cum faceati inainte. Cu respect.

postat la 22:52, Sambata, 05.03.2011 de RADU PETRESCU

Domnule doctor sunteti nu doar un maestru al columbofiliei,ci si un poet . Am trait totul la intensitate maxima. Va doresc succes si viata lunga. De oameni ca dumneavoestra are nevoie columbofilia romana

postat la 16:59, Joi, 13.10.2011 de VALI

Vorba straveche \" cine are batrani sa-i pretuiasca\".
Nume
Email
Comentariu
Cod securitate
Cod securitate

Contact - Regulament
Copyright © 2008 - 2017 RRP. Toate drepturile rezervate.