Articole
Sondaj
Licitatii / Vanzari
Intrebari
Concursuri / Clasamente
Uniuni / Cluburi
Galerie Foto/Video
Sfatul Medicului
Opinia Specialistului
Pagina principala Materiale Video Crescatorii Diverse English Section Chinese Section FRSC Expozitii For Fun Porumbei de top Comentariile etapei Pagina incepatorului Porumbei pierduti Romania In Direct Contact



Newsletter

Introduceti adresa de email pentru a primi ultimile noutati de la Romanian Racing Pigeons.
Cum ati incheiat sezonul de zboruri cu maturii in 2019?
Foarte bine
Bine
Satisfacator
Prost

Rezultate sondaj

ACKA - porumbei de agrement si ornament
UNIUNEA COLUMBOFILILOR PROFESIONISTI DIN ROMANIA
Brieftaubenmarkt - Germany
Cupe-medalii-For-Champions
Freialdenhofen & Sohnen - Germania
Produse columbofile Corabia
Site-ul columbofil EBPigeon.com
Site columbofil www.chinaxinge.com
FarmaVet - produse de uz zooveterinar si ptr porumbei
Firma YU YING IMPEX SRL - Accesorii columbofile
Crescatoria MUNTEAN VASILE - Sibiu
Campionul national domnul Bogdan Ciobanu, Suceava
Crescatoria TITA - ANDU
Columbodromul international TRANSILVANIA
Columbofil Banc Marius Dej
Columbodromul GOLDEN RACE, Urlati, Prahova
Produse Porumbei CORABIA
Columbodromul SUPREM
Columbodromul international BRASOV
Dr Adrian Colniceanu produse columbofile

Colombophile Pratique par Violette - capitolul 1


09:11, Marti, 30.09.2008

 

Columbicultorul
 
Cuvant inainte
Un bun meserias trebuie sa se poata servi cu dibacie de sculele sale. Daca vrea sa devina artist trebuie sa le poata dirija de o maniera superioara, speciala si mai ales trebuie sa-si iubeasca meseria mai presus de orice lucru.
Columbofilul trebuie sa-si iubeasca porumbeii. El trebuie sa stie sa-i antreneze si sa-i angajeze la concursuri, intr-un cuvant acestea sunt sculele pe care crescatorul trebuie sa le intrebuinteze cu arta. Acesta este rolul lui. Daca aici este o arta in a-si manui uneltele de care dispune, nu este mai putin adevarat ca mai exista o alta: aceea de a alege scule bune, de a incerca mereu aceste scule.
A creste si a cultiva porumbeii este ca si cum ai manui o unealta. A antrena si a angaja la zboruri, aceasta inseamna utilizarea acelei scule. Columbofilul poate fi deci un bun antrenor si un rau columbicultor, sau viceversa. Ori veritabilul sau rol este acela de a fi si una si alta: si bun antrenor si bun columbicultor totodata. El trebuie sa reuneasca stiinta culturii cu stiinta antrenamentelor si a concursurilor.
 
 
Vreau, in masura posibilului, sa arat cum trebuie privita cultura porumbelului calator, insistand asupra catorva legi stiintifice care arunca o lumina cu totul noua asupra chestiunii reproductiei si a evolutiei indivizilor.
Ma voi abate numai asupra unora din exemplele – nenumarate – care au servit drept camp de experienta savantilor care au formulat aceste legi.
 
Capitolul I
 
Rasele: porumbelul de viteza si porumbelul de fond
Nu vreau aici sa cercetez originea porumbelului calator, nici sa aflam cum si prin ce imprejurari a fost el creat.
Aceasta face parte din istoria veche si nu mi-ar servi la nimic in ceea ce vreau sa va arat. Vreau, din contra, sa merg mai departe. Dealtfel este imposibil de a stabili epoca creatiei sale, in Belgia, si a da numele autorului.
Nu este suficient sa stim ca rasele noastre de porumbei nu au fost create de om. Toata lumea este de acord cu acest lucru. Iata dealtfel, cum se exprima asupra acestui punct de vedere dl. Yves Delage, savant profesor la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris. `Pentru caini, spune el, originea lor face subiect de discutie. Dar pentru rasele noastre de boi, de oi, de porumbei, de gaini, pentru varietatile noastre de culturi de flori si fructe, se stie pozitiv ca ele au fost create de catre om`.
`Prin rasa – spune el – intelegem grupul mare sau marginit careia ii pot apartine: specia, genul, familia, etc.
In momentul de fata exista inca, in Belgia, multe familii, multe genuri, multe rase de porumbei calatori si nu este un mister pentru nimeni ca reprezentantii numeroaselor crescatorii se deosebesc in particular unii de altii. De aici, dealfel, s-a nascut ideea de a clasifica familiile de porumbei in rase de viteza si in rase de fond`.
Pentru moment haideti sa lasam putin deoparte discutia despre porumbelul calator. Exista, cert, specii ale genului, dar nu exista nici o rasa sau caracter predominant si definitiv fixat. Incercari de cultura s-au facut in acest sens dar ele n-au fost concludente. Esecul lor s-a datorat, probabil, lipsei de cunostinte suficiente si in particular absentei datelor stiintifice.
In momentul de fata cred ca este o varietate a genului suficient cultivat si suficient selectionat, pentru a servi drept punct de plecare clasificatiei stabilite si recunoscute aproape de totalitatea sportivilor columbofili.
Aceasta clasificatie, astfel cum i-am spus mai sus, deosebeste acum doua specii de porumbei calatori: de viteza si de fond.
 
 
Rezultatele obtinute de cele mai multe crescatorii sunt o proba ca porumbeii se deosebesc dupa mic si lung parcurs.
In domeniul hipic, de exemplu, se constata acelasi lucru: un cal este cel mai bun pe 1000 metri si nu face absolut nimic pe o distanta dubla; un altul nu realizeaza nimic pe 1000 metri si are avantaj pe 1500 sau 2000 metri. In ciclism avem oameni de fond si sprinteuri.
Lucrul este indiscutabil: aptitudinile decurg din sange. Evident, am putea spune ca noi columbofilii avem un avantaj apreciabil pentru ca putem judeca, de la o generatie la alta, treapta aptitudinilor tuturor porumbeilor cu care lucram. Acesta este un fapt fericit, caci in orice fiinta exista caractere care se vad si caractere care nu se vad.
Deasemenea este foarte periculos de a judeca pripit si de a declara `fara echivoc` ca un porumbel este de viteza si un altul este de fond.
Stiu ca sunt experti care in cinci secunde se pronunta imediat asupra unui porumbel; rasa, sangele nu-i intereseaza nicidecum. Ei nu au remarcat ca un bun porumbel de viteza poseda o calitate sau alta; ei generalizeaza si crezand ca au in fata subiecte purtatoare de caractere identice, judecata lor ii duce pe un drum corect sau gresit.
Aceleasi observatii au fost facute si in ceea ce priveste un bun porumbel de fond. Prin urmare, se vede cat de putin sigure sunt aceste procedee, cateva semne, cateva caractere pot foarte bine sa dovedeasca calitatea la un produs.
Dealtfel, nu este un mister pentru nimeni ca unele rase dovedesc calitate doar pe timp de vant dinspre sud, altele pe vant dinspre nord, mai mult decat pe timp inchis sau pe timp senin.
Admitand deci ca putem sa descoperim un porumbel bun examinandu-l la vedere, este sigur ca in majoritatea cazurilor va trebui sa avem rezerve asupra subiectului, el putand apartine foarte bine uneia sau alteia dintre categorii.
Fiecare stie ca un porumbel care obtine rezultate bune tot timpul si in toate conditiile de zbor, pe toate distantele, oricare ar fi forma sa fizica, se gaseste mai rar. Se poate chiar spune ca acesta aproape nu exista.
Ceea ce consideram ca defect, acum, am putea considera drept calitate la o alta data si cine stie daca ceea ce consideram drept calitate astazi nu poate deveni defect maine.
Cativa ani inainte de razboi, am vizitat mai multe crescatorii, in provincia Liege. Aici am intalnit tipurile vechi de rase, asemanatoare porumbeilor extraordinari cu care dl. Coopman, de Verviers, se acoperea de glorie in toate concursurile nationale de acum 40 sau 50 de ani (inaintea anului 1925).
Acesti porumbei nu erau de tipul celor regasiti in zilele noastre, de exemplu. Totusi aceast lucru nu ii impiedica sa indeplineasca chiar performante, de lung parcurs, performante la fel de frumoase ca acelea care sunt inregistrate astazi.
Este deci mai prudent sa incercam sa nu generalizam nimic. Pot exista preferinte – chiar eu insumi am – dar este bine sa se arate rezerva atunci cand este vorba sa judecam valoarea intrinseca a porumbelului calator. Totodata, se pare ca existe mai multe propuneri de natura a deosebi un porumbel de viteza de unul de fond.
Porumbelul de fond, obisnuit, este mai putin lacom la mancare decat cel de viteza (chestiune de temperament).
In crescatorie, de exemplu, porumbelul de fond in timpul mesei arunca boabele si acestea se rostogolesc pe jos. Temperamentul porumbelului de fond  este mai bogat decat acela al porumbelului de viteza, el ajunge mai putin repede la capatul rezervelor fizice, sufera mai putin la influentele climaterice si rezista mai bine variatiilor de temperatura. In general el se reintoarce din voiaj cu placere, batand din aripi, coborand de foarte sus, in spirala, planand ca un uliu.
El revine rar acasa epuizat, chiar si de la etapele cele mai dure si cele mai indepartate. Este un porumbel care poseda prea multa viata si energie. Deasemenea, se intampla des ca acest tip de porumbel sa se rataceste usor pe distante scurte si e lipsit de regularitate cand proba este prea usoara si vanturile din spate prea puternice.
S-ar spune ca acest tip de porumbel are notiunea elementelor si puterii sale pentru ca el face zboruri lungi, pentru a se inapoia acasa. Ca tanar se pierde usor, adesea inainte de caderea primei pene.
Peu Pricels, care poseda o rasa de porumbei de elita, pentru fond, isi lega porumbeii tineri cu o sfoara, pentru a-i pune in imposibilitatea de a parasi acoperisul casei unde s-au nascut.
Mi-aduc aminte ca unul dintre vechii mei prieteni isi tinea porumbeii tineri in pivnita, pentru a tempera putin ardoarea si iuteala nebuna a zborului, comuna la toti tinerii cu sange de fond in ei. Acolo ei ii hranea cu miez de paine, putin grau si cartofi fierti presarati cu sare, alimente bogate in hidrati de carbon si albuminoide. Astfel tratati, tinerii porumbei – din rasa de fond – trec perioada varstei tinere fara sa aiba loc vreun accident. Ei traiesc intr-o atmosfera de calm care le convine foarte bine.
In aceeasi ordine de idei vreau sa spun ca nu este recomandabil sa imperechem acesti porumbei la un an de la nasterea lor, placerile pasionale fiind surescitatii inutile si periculoase, mai ales in epoca antrenamentelor, pentru ca ea conduce la dezechilibrarea lor.
 
 
In general porumbelul de fond ignora grasimile; la el nu gasesti tesuturi abundente inutile, greutate moarta de dus, ci muschi de fier, corp tare ca piatra.
Penajul sau este des si suplu; in punctul in care marginea aripii atinge corpul este tare, strans, dand impresia ca exista acolo un lucru foarte rezistent, astfel ca marginea aripii este bine proportionata, subiectul pare foarte frumos adaptat.
Dl. Boel, eminentul conducator al Serviciului Laboratoarelor Aerodinamice de stat belgiene, a tinut o foarte frumoasa si interesanta conferinta asupra zborului porumbeilor, la 22 martie 1925, la Schaerbeek. Dl. Boel s-a specializat in studiul zborului tuturor organismelor inaripate si este aparatorul calificat a unei teorii numita `mecanismul zborului natural`.
Dl. Boel nu se intereseaza numai de zborul porumbeilor ci si de tot ceea ce zboara: pasari, insecte etc.
Toate organismele zboara gratie rezistentei aerului si urmand legile care guverneaza fenomenele aerodinamice. Dl. Boel a ajuns la concluzia ca este posibil a mari viteza porumbelului taind partea dinapoi a aripii, intr-o anumita proportie. Pentru a spriji teza sa, el se bazeaza pe ceea ce intampla in aviatie.
Zborul vaslit al porumbelului, urmarind documentele aratate de D. Marey, se caracterizeaza printr-o apropiere mereu mai mare a penelor aripilor, pe o traiectorie, in forma de secera, la extremitarea aripilor. Acest zbor nu are nimic asemanator aceluia al micilor pasarele, de exemplu, nici chiar aceluia al avionului; s-ar putea spune ca el este cu totul particular porumbelului; este un zbor planat intrerupt si reinceput, prin intermitenta.
Acest zbor planat al porumbelului, care aluneca peste straturile de aer, fara a bate din aripi si care-i da posibilitatea sa prinda o anumita viteza, viteza care depinde, dupa dl. Boel, de suprafata aripilor si a greutatii sale, sau cum am mai spus, de raportul existent intre acesti doi factori; acest raport se numeste `sarcina unitara`.
`Sarcina unitara` a avionului este de obicei 10 si dl. Boel a evaluat-o intre 7 si 10 la porumbel, pentru ca lui ii este permis de a-si mari viteza, marire care poate sa atinga si 20-30%.
Iata calculul simplu care se face: `sarcina unitara` se obtine prin reducerea profunzimii aripii, stiut fiind ca fizic este imposibil de a-i mari anvergura. El consta in masurarea anvergurii si profunzimii aripii si multiplicarea cifrelor obtinute; se imparte apoi greutatea porumbelului prin produsul multiplicatiei in cauza.
Catul acestei impartiri trebuie sa fie intre 7 si 10; incercarile care au fost facute, pare-se, au dat deplina satisfactie.
Partea dinapoi a aripii unui porumbel fiind redusa (prin taiere) trebuie ca porumbelul sa faca un efort muscular sensibil mai mare pentru a se mentine in aer; bataia aripilor trebuie sa fie actionata mult mai rapid si inima este solicitata intr-o proportie sensibil mai mare.
Daca la avion aripile se pot micsora, nu acelasi lucru se intampla si la porumbel. Diminuand suprafata portanta a avionului si marind forta motorului, se fac progrese de viteza. Puterea motorului suplineste reducerea suprafetei portante. Dar, in ceea ce priveste porumbelul calator, trebuie sa se tina cont de `motorul` pe care acesta il poseda.
`Motorul` porumbelului are o capacitate X si este imposibil sa-l transformam. Inclin sa cred ca la cursele de viteza aplicatia procedeului domnului N. Boel poate da rezultate bune, cu cat timpul de zbor este mai redus.
Dar eu sunt sceptic in ceea ce priveste randamentul porumbelului intr-o cursa de fond, pentru ca `motorul` acestuia va fi incapabil sa reziste.
Considerand ca `motorul`, sau mai bine zis puterea porumbelului, nu poate fi sporita, ne dam seama ca consumul de energie trebuie sa fie proportional cu greutatea pe care acest `motor` o poate duce si oboseala care rezulta, proportionala cu timpul in care porumbelul zboara.
In concesinta, porumbeii cu schelet mare, carnosi si grasi, cu greutati inutile, ajung sa oboseasa mult mai repede, chiar daca sunt bine inzestrati din punct de vedere al simtului de orientare.
Ar fi deci locul, gandesc, de a cultiva porumbelul de fond, in sensul unei reduceri de volum si a osaturii. Nu trebuie sa se confunde, bineinteles, volumul osaturii cu puterea osaturii; exista o natura, dupa mine, intre dezvoltarea oaselor si grosimea lor, soliditatea lor.
Se da inca o importanta considerabila lungimii sternului, vazandu-se aici un avantaj marcant pentru porumbelul calator, cu cat sternul este mai lung. In aceste conditii, volumul corpului la porumbel va fi cu atat mai mare si natural, greutatea porumbelului creste, in aceeasi proportie.
Cand porumbelul zboara este constrans sa faca un efort in raport cu greutatea pe care trebuie sa o poarte, comparativ cu un alt concurent, de aceeasi valoare, dar mai usor care va depune un efort mai mic.
 
 
Valoarea sportiva a porumbelului nu pare a consta in volumul lui, aceasta greutate prea mare dovedindu-se a fi inutila. Am vazut porumbei cu miile, si printre atatia am putut examina porumbei buni de fond. In noua cazuri din zece ei aveau sternul mediu de marime; dar acesta era dur, solid (gros) in timp ce la alti porumbei sternul are o forma subtire, este iesit in afara, atunci cand este prea lung.
Imi place ca porumbelul sa fie bine netezit, mai bine zis ca sternul sa fie solid, neted, ca el sa vina pana aproape de oasele furculitei care trebuie sa fie pe cat posibil cat mai apropiate; este ceea ce numesc un porumbel bine format la spate si daca mai are un piept bun, plamani buni, o inima solida, muschi duri si bine antrenati, a mostenit o buna facultate de orientare, atunci exista sanse mari de a-l vedea reusind la fond.
Minimum de incarcatura, maximum de putere, antrenament si sange, acestea sunt conditiile de cautat pentru a obtine rezultate in cultura porumbelului de fond si in concursurile special organizate pentru el.
Multi amatori acorda o importanta mare bogatiei coloritului irisului. Mai de mult, porumbelul de Liege si Vervieres se distingea foarte usor de fratele sau de sange de la campie si din regiuniea din jurul Anvers-ului. Acesta avea ochiul putin colorat, de diverse nuante, mai pale; spre deosebire de primul care avea de obicei ochiul de nuanta bogata, inchisa, uniforma.
Cum in provincia Liege se organizau cu regularitate concursuri de fond care faceau senzatie la vremea respectiva, s-a dedus de aici ca porumbelul de fond trebuie sa aiba ochii maro, rosii, de culoare inchisa.
De atunci a trecut insa mult timp si astazi in provincia Liege se intalnesc porumbei cu ochi de toate nuantele. Iar acest lucru dovedeste clar ca nuanta irisului nu face obiectul clasificarii porumbelului voiajor.
Valoarea intrinseca a unui porumbel nu se judeca dupa coloritul irisului, nici dupa cercul de valoare; multora dintre cei mai buni porumbei calatori le lipseste inelul (cercul) de valoare. Adevarul este ca exista porumbei calatori buni cu ochi de toate nuantele si culorile. Nuanta lor, la fel ca si particularitatile care se intalnesc aici, nu sunt altceva decat caractere ale rasei.
Nuanta ochilor, inelul de valoare, dungile negre, ochiul tricolor, bicolor, uniform, nu au importanta decat in interiorul rasei. Este exact aceeasi situatie care se intalneste si la penaj: penele cu pete negre, punctele albe la ochi, tartita alba, trasele ruginii, unghiile negre sau albe, etc.
Acestea sunt marcile de fabrica, cum se spune in limbaj popular, mai bine zis, caractere ale rasei, in legatura cu cateva fenomene ereditare si care in timp pot dispare, persista, apare sau reapare.
Parerea mea este aceea ca este imposibil sa separam aceste caractere de chestiunea rasei.
Fiecare individ se naste cu structura sa ereditara. In consecinta, este periculos sa ne pronuntam asupra aparentelor si in ceea ce priveste porumbelul calator este imprudent sa ne pronuntam fara sa cunoastem nimic din istoria predecesorilor sai. Pe buna dreptate devine hazardant sa etichetam un porumbel la prima vedere.
Doar prin studiu continuu si cu ajutorul informatiilor culese din crescatorie, de la zboruri, despre reproductie ne putem pronunta daca porumbelul este rasa de fond sau de viteza.
Am vazut cativa porumbei slabi in aripa sau rau formati in spate, triumfand la curse lungi si castigand locuri de top, chiar in concursuri dure. Acestea sunt insa cazuri rare, dar care dovedesc ca sangele si rasa sunt factori de care trebuie sa tinem seama daca dorim sa obtinem succese in concursuri.
Creierul porumbelului ii este tot atat de indispensabil ca si muschii, aripile, inima, plamanii.
La  porumbelul de fond am aratat care sunt indiciile care il diferentiaza de porumbelul de viteza. Vreau sa arat acum care sunt acelea care il caracterizeaza pe porumbelul de viteza. De obiecei cand porumbelul de viteza revine de la zbor el soseste ca un bolid, facandu-ne sa ne gandim la un sprinteur. Daca porumbelul a luat inaltime, coboara ca o ghiulea, cazand drept pe trapa de intrare a volierei si intra imediat; s-ar spune ca este grabit sa sfarseasca cat mai repede cursa. Tot la porumbelul de viteza este de remarcat ca efortul pe care il poate depune este mai mic. Iar cand vantul sufla din fata porumbelul zboara mai incet, mai greu chiar, lasand impresia ca nu mai rezista.
Acest lucru se poate observa cu usurinta, pentru ca porumbelul de viteza nu are rezervorul de energie pe care il poseda porumbelul de fond. In general porumbelul de viteza este mai limfatic (cu muschi moi), mai moale si mai greu ca celalalt. De asemenea este mai putin rezistent. El suporta mai putin schimbarile brusce de temperatura decat porumbelul de fond. Dealtfel iernile aspre sunt o ocazie sigura de a judeca rezistenta porumbelului de fond, comparativ cu a celui de viteza. In general rasele de viteza sunt mai usor contaminate si in numar mai mare de catre boli decat rasele de fond.
Examenul minutios al penajului este si el edificator: porumbelul de viteza este mai sarac la penaj, in special in ceea ce priveste aripa. Despre acest subiect am scris in `Le Messager Colombophile`, in data de 25 ianuarie 1925, atunci cand am fost de acord cu Dr. Bricoux care spunea: `Partea dinapoi a aripii putin profunda, poate fi un factor de accelerare a vitezei, pe mici parcursuri; dar pe parcursuri lungi si severe, lucrul imi pare paradoxal, stiut fiind ca ar trebui un motor de o putere mult mai mare, pentru a actiona bataia aerului si pentru a trage, totodata, greutatea moarta`.
Marii crescatori care cultiva rase bune de fond, indeparteaza, prin selectie, toate subiectele la care se constata o diminuare prea pronuntata a penajului partii dinapoi a aripii. Ar fi curios sa stim daca aceste pasari care se indeparteaza au fost in prealabil incercate la viteza si ce rezultate au avut?
 
In concluzie, problema zborului natural si a zborului porumbelului, in particular, este in stricta dependenta de mai multi factori.







Colombophile Pratique par Violette - capitolul 2Colombophile Pratique par Violette - capitolul 1
Nume
Email
Comentariu
Cod securitate
Cod securitate

Contact - Regulament
Copyright © 2008 - 2019 RRP. Toate drepturile rezervate.